Auchan organizeaza Targul de Cafea si Ceai, cu peste 350 de articole la raft si online

Hipermarketurile Auchan gazduiesc, pana pe 9 februarie, cea de-a noua editie a Targului de Cafea si Ceai, eveniment care propune clientilor peste 350 de articole din sortimentele de cafea si ceai, precum si alte peste 200 de produse din game complementare, a anuntat retailerul.

Scris de Agro Food, Luni, 25 Ianuarie 2021
Potrivit sursei citate, editia curenta aduce si o serie de noutati, precum extinderea sortimentului international, introducerea brandurilor Costa Coffee si Starbucks, dar si dezvoltarea gamelor de produse bio, segment care cunoaste o evolutie treptata.
 
De asemenea, potrivit companiei, una dintre principalele tendinte de consum pe plan local o reprezinta cresterea segmentelor de cafea boabe si capsule de cafea. Studiile de piata arata cresteri de peste 20% pe fiecare dintre cele doua categorii.
 
“Targul de Cafea si Ceai este unul dintre evenimentele emblematice pentru Auchan si a carui oferta creste de la an la an, selectia fiind facuta in ton cu preferintele consumatorilor si tendintele pietei. Astfel, pe langa produsele si marcile consacrate, editia curenta aduce si o serie de noutati, precum extinderea sortimentului international cu cafea vietnameza, introducerea brandurilor Costa Coffee si Starbucks, dar si dezvoltarea gamelor de produse bio”, a declarat Tiberiu Danetiu, director de marketing.

 

Potrivit companiei, una dintre principalele tendinte de consum pe plan local o reprezinta cresterea segmentelor de cafea boabe si capsule de cafea.
 
Studiile de piata arata cresteri de peste 20% pe fiecare dintre cele doua categorii.
 
“Desi cafeaua macinata ramane in continuare pe primul loc in preferintele consumatorilor, categoria este in scadere, romanii dorindu-si tot mai mult sa consume o cafea de calitate superioara”, se mentioneaza in comunicat.
 
In ceea ce priveste sortimentul de cafea preferat, consumatorii romani prefera cu precadere blend-urile, respectiv mixul intre Arabica si Robusta, ce ofera un gust echilibrat si familiar clientilor.
 
Peste 250 de articole de cafea si peste 100 de ceai sunt disponibile in acest an la Targul care se desfasoara pe aleea centrala din hipermarketurile Auchan. Alaturi de acestea, oferta mai include si o gama variata de dulciuri asociate consumului de ceai si cafea, articole de menaj, lactate si echipamente si accesorii pentru preparare si servire.
 
Din oferta totala, aproximativ 50 dintre produse sunt bio si ecologice, inclusiv produse marca proprie Auchan, prin care compania isi continua demersurile de incurajare a unei alimentatii sanatoase. De altfel, potrivit companiei, segmentul de produse eco inregistreaza o evolutie treptata, devenind o alegere fireasca pentru consumatorii responsabili, care, pe langa o aroma imbogatita, isi doresc sa contribuie si la protejarea mediului inconjurator.
 
“Cafeaua bio se diferentiaza prin respectarea standardelor din domeniu si prin atentia deosebita care se acorda procesului de cultivare a cafelei. In plus, cafeaua bio din gama Auchan este cultivata de producatori certificati UTZ, care dovedesc angajamentul pentru o activitate economica sustenabila, responsabilitate sociala si bune practici agricole”, a completat Danetiu.
 
Produsele din cadrul targului pot fi achizitionate si online, atat din magazinul auchan.ro, cat si prin aplicatia Auchan. Pentru a intra in posesia comenzilor, clientii pot opta pentru livrare la domiciliu sau pentru ridicarea comenzii din Auchan, prin serviciile gratuite Click&Collect ori Auchan Drive.
 
Auchan Romania are in portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o retea de 34 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 25 in statiile Petrom, si cinci supermarketuri Auchan.