Care sunt cele mai bune vs. populare vinuri Bag-in-Box

Cea de-a patra competitie intitulata „Concursul National de Vinuri Bag-in-Box” si-a desemnat castigatorii.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Joi, 13 Februarie 2020

La sectiunea „cel mai bun vin Bag-in-Box”, locul 1 la soiul alb a fost adjudecat de catre Crama Hamangia cu saugvinion Blanc, sec, DOC-CMD din 2019, ambalat la 3 litri.

La categoria de soiuri Rose, pe prima pozitie a fost desemnat Rose-ul aromat de Husi, DOC, 2019 ambalat la 3 litri al celor de la Domeniile Averesti. In timp ce la soiul Rosu, in fruntea clasamentului s-a aflat Varancha, Merlot sec, I.G., 2018, ambalat la 3 litri.

Titulatura de „cele mai populare vinuri” a fost castigat de urmatoarele branduri:  la soiul alb – Blanc de Roumanie, Varietal, 2019, ambalat la 5 litri al Cramei Oprisor, la soiul Rose – Rose de Roumanie, demisec, 2019, ambalat la 5 litri (Crama Oprisor), iar la soiul Rosu – Merlot, demisec DOC-CMD, 2018, ambalat la 3 litri al Casei Beciu Winery.

juriu

„Obiectivul principal al concursului este acela de a veni in sprijinul consumatorii de vin ambalat la bag-in-box cand acestia opteaza pentru alegerea unui vin certificat in mod obiectiv de catre specialisti din industria vinului si degustatori recunoscuti la nivel local. Totodata, prin aceste competitii ne-am propus sa promovam pe piata europeana vinurile romanesti ambalate bag-in-box”, a declarat pentru AgroFood, Sales Manager-ul pe estul Europei al companiei Smurfit Kappa Bag-in-Box (Franta), Catalin Costiniuc.

La aceasta editie, au participat 31 de crame la nivel national si din Republica Moldova cu 136 de branduri dintre care 61 au apartinut soiurilor de vin alb, 29 de vin rose si 46 de vin rosu.