Cascavalul de Saveni, al saptelea produs romanesc recunoscut si protejat in UE

Comisia Europeana a aprobat inscrierea produsului romanesc ““Cascaval de Saveni”“ in registrul produselor care beneficiaza de Indicatie Geografica Protejata (IGP), informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar.

Scris de Agro Food, Vineri, 23 Aprilie 2021
"Cascavalul de Saveni este o branza maturata produsa in regiunea Botosani. Produsul se distinge prin perioada lunga de maturare (60 de zile), care ii permite sa dobandeasca o consistenta omogena precum si o culoare mai pronuntata. Gustul are accente de miez de nuca, usor amarui datorita fermentatiei. Conditiile climatice locale sunt favorabile dezvoltarii pasunilor naturale bogate intr-o flora diversificata contribuie la calitatea laptelui utilizat pentru productia Cascavalului de Saveni", subliniaza Comisia Europeana.
 
Aceasta noua indicatie se va alatura celor 1.450 de produse deja protejate la nivel european, a caror lista este disponibila in baza de date a denumirilor si inregistrarilor (DOOR).
 
Romania avea anterior sase produse inregistrate pe sisteme de calitate europene, din care cinci Indicatii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Tara Barsei, scrumbia de Dunare afumata si Carnatii de Plescoi. Produsul Telemea de Ibanesti este inregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejata (DOP).
 
La Comisia Europeana se mai afla depuse documentatiile pentru inca patru produse in scopul dobandirii protectiei europene, din care patru pentru sistemul de calitate Indicatie Geografica Protejata: Telemea de Sibiu, Salata cu icre de Stiuca de Tulcea, Placinta dobrogeana si un produs Salata traditionala cu icre de crap pentru dobandirea protectiei europene Specialitate Traditionala Garantata.
 
Aproximativ 20 de produse au mai fost identificate pentru o posibila inregistrare la nivel european, respectiv Telemea de Vaideeni (judet Valcea), Branza de burduf de Bran, Gem de rabarbar, Branza de Gulianca, Salata deltaica cu icre de stiuca, Virsli de Hunedoara, Paine de Pecica, Salam de Nadlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copalau, Ceapa de Pericei, Sunca ardeleneasca, Varza de Toboliu, Bere nemteana, Cobza cu pastrav afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Samburesti, Carnati oltenesti, Mere de Voinesti etc.