Cati bani pot primi de la stat fermierii care angajeaza tineri

Programul pentru angajarea tinerilor in agricultura beneficiaza in acest an de un milion de lei, informeaza Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). Astfel ca, fermierul care face dovada angajarii a doi tineri beneficiari ai Programului, poate primi un sprijin de pana la 1.000 lei lunar.

Scris de Daniela Carolina Cristescu, Luni, 04 Mai 2020

„In sedinta Guvernului din data de 30 aprilie 2020 a fost aprobata o Hotarare ce completeaza art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajarii tinerilor in sectoarele agricultura, acvacultura si industrie alimentara, aprobate prin HG nr. 325/2019. Prin actul normativ aprobat astazi s-a stabilit valoarea Programului aferent anului 2020, respectiv 1.000.000 lei, in limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale cu aceasta destinatie", se precizeaza in comunicatul MADR.

Masura urmareste crearea cadrului legal adecvat si a mecanismelor necesare de punere in aplicare a „Programului pentru stimularea angajarii tinerilor in agricultura, acvacultura si industria alimentara", derulat pe perioada 2018-2020.

Astfel, prezentul act normativ vine in sprijinul angajatorilor fermieri din agricultura, prin instituirea unui instrument de sustinere financiara, care sa ofere acestora posiblitatea de a angaja forta de munca tanara in sectoarele agricultura, acvacultura si industria alimentara.

Potrivit MADR, angajatorul fermier care face dovada angajarii a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiaza de urmatorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoana astfel angajata, respectiv 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate in domeniul agricol, acvacultura si/sau industrie alimentara; 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum si cursuri de formare profesionala de scurta durata in domeniul agricol, al acvaculturii si/sau industriei alimentare; 500 lei pentru persoanele fara studii.

De asemenea, pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligatia de a incheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de munca cu norma intreaga, pe perioada nedeterminata sau determinata, dar nu mai putin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.