Fermierii solicita ajutor de minimis pentru fasole urcatoare, conopida, gulii si verdeturi

Uniunea "Salvam Taranul Roman" solicita ajutor de minimis si pentru fasole urcatoare, conopida, gulii si verdeturi in cadrul schemei de sprijin care se acorda in acest an cultivatorilor de legume in spatii protejate, dar si suplimentarea bugetului alocat acestui program cu 15 milioane de euro.

Scris de Agro Food, Luni, 05 Aprilie 2021
"Am solicitat introducerea in programul de ajutor de minimis pentru cultivatorii de legume in spatii protejate si urmatoarele legume sau o parte dintre acestea si anume: fasole urcatoare, conopida, gulii, legume verdeturi. De asemenea, la specia ardei s-a omis gogosarul si va rugam sa-l introduceti in detrimentul verzei rosii tinand cont ca aceasta leguma este deficitara si se regaseste si la sprijinul cuplat vegetal (SCV)", sustine reprezentantul USTR, Ion Paunel, in documentul transmis catre Ministerul Agriculturii.
 
Totodata, acesta considera ca fermierul trebuie sa aiba posibilitatea de a merge pe o combinatie de minimum doua legume incluse in program pe suprafata de 0,1 hectare (exemplu 0,03 ha ardei lung plus 0,07 ha tomate sau orice alta combinatie). "Cerem acest lucru deoarece proiectul de HG a aparut destul de tarziu, iar fermierii si-au facut deja planurile de cultura sau chiar au plantat", spune liderul USTR.
 
Solicitarile fermierilor se refera si la perioada de recoltare a speciilor de legume incluse in program, care nu este conforma cu realizarea acelor productii intr-un termen atat de scurt, iar cantitatile cerute spre a fi comercializate se pot realiza pe tot c iclul de vegetatie. In acest sens, ei vor ca perioada de inceput de recoltare sa nu fie confundata cu productia totala obtinuta spre a fi valorificata, urmand astfel sa fie pastrate aceleasi termene de valorificare ca la SCV.
 
Nu in ultimul rand, Uniunea cere suplimentarea bugetului total alocat cu cel putin 15 milioane de euro, astfel incat totalul sumelor alocate in acest program sa ajunga la 46 milioane de euro, iar in HG sa fie specificat faptul ca bugetul total va fi impartit la toti beneficiarii eligibili ai acestui program pe acelasi principiu ca la SCV.
 
Uniunea "Salvam Taranul Roman" are 19 membri, respectiv federatii, asociatii si cooperative din domeniul agricol.
 
Pe data de 23 martie, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian Oros, anunta intr-o conferinta de presa un ajutor de minimis de 2.000 de euro/1.000 metri patrati pentru legumicultorii care vor cultiva ardei, castraveti, tomate, varza si vinete in spatii protejate.
 
"Am spus ca fostul program "Tomata", care s-a derulat pe o perioada de patru ani, nu va mai continua asa si am spus si care sunt motivele: sumele foarte mari alocate si efectul asteptat care nu a mai venit, modul ca a fost fraudat destul de grosolan, ca sa ma exprim asa, dar si faptul ca foarte multi legumicultori au cerut ca programul sa fie extins la legume in spatii protejate, nu doar la o leguma, astfel incat legumicultorii sa aiba posibilitatea sa cultive legumele care sunt cerute pe piata. De aceea am venit cu acest program, acest ajutor de minimis pentru sustinerea legumelor in spatii protejate. Acum proiectul de HG este in curs de definitivare, in consultare cu mediul asociativ din legumicultura, si se acorda pentru mai multe legume: ardei, castraveti, tomate varza alba si rosie si vinete. Se acorda maximum 2.000 de euro pe o mie de metri patrati pe beneficiar pe an", a precizat la acea data ministrul Agriculturii.
 
Plafonul alocat pentru acest ajutor de minimis este de 150 de milioane de lei, adica in jur de 31 de milioane de euro.