Marea Britanie ar putea intampina probleme la aprovizionarea cu produse proaspete

Marea Britanie ar putea sa se confrunte de Craciun cu o penurie la anumite produse proaspete, precum citricele si salatele, dupa ce frontiera britanica a fost inchisa, din cauza ingrijorarilor legate de aparitia unei noi tulpini de coronavirus, transmite AFP.

Scris de Agro Food, Marti, 22 Decembrie 2020
Magazinele britanice si-au facut stocuri, ceea ce ar trebui sa permita "evitarea unor probleme imediate", a apreciat Andrew Opie, presedintele asociatiei British Retail Consortium (BRC), intr-un comunicat postat luni pe Twitter.

 

La randul sau, lantul de supermarketuri Sainsbury a tinut sa ii linisteasca pe consumatori. "Toate produsele pentru micul dejun traditional de Craciun sunt deja in tara si in cantitati mari", a informat grupul intr-un comunicat. "Ne aprovizionam cat mai mult posibil din Marea Britanie si studiem modele de transport alternativ pentru produsele care vin din Europa", au adaugat reprezentantii Sainsbury.

 

Cu toate acestea, grupul de distributie avertizeaza ca, daca situatia se va prelungi, ar putea aparea sincope in aprovizionarea cu produse perisabile, precum "anumite salate, conopida, brocoli, citricele, care sunt toate importate de pe continent in aceasta perioada a anului".

 

In schimb, Ian Wright, directorul general de la Food and Drink Federation, este mai pesimist si afirma ca suspendarea sosirii camioanelor din Europa in Marea Britanie "este posibil sa provoace perturbari in aprovizionarea cu produse proaspete de Craciun in Marea Britanie". Acesta a adaugat ca transportatorii rutieri provenind din UE "nu mai vor sa calatoreasca, pentru ca se tem ca vor ramane izolati in Marea Britanie", si de aceea a facut un apel pe langa Guvernul Boris Johnson sa incerce sa convinga autoritatile franceze sa revina asupra pozitiei lor.

 

Inchiderea frontierelor la iesirea din Marea Britanie, din cauza aparitiei in aceasta tara a unei noi tulpini de coronavirus, a creat haos in portul Dover, care era aglomerat de mai multe saptamani din cauza stocurilor de produse in vederea Brexit-ului, precum si pe fondul intarzierilor in livrari, ca urmare a izolarilor introduse in Marea Britanie incepand din luna martie.

 

Magazinele si companiile, in general, s-au straduit sa isi faca stocuri inaintea datei de 1 ianuarie 2021, fiind ingrijorate ca, in lipsa unui acord intre Marea Britanie si UE, formalitatile administrative vor provoca intarzieri in livrari.

 

"Stocarea de produse inainte de Brexit este un lucru, goana spre magazine inainte de Craciun este un alt lucru, insa lovitura este inchiderea frontierei timp de 48 de ore. Este o perturbare serioasa a lantului de aprovizionare", a concluzionat Rod McKenzie, unul dintre responsabilii asociatiei transportatorilor rutieri britanici, Road Haulage Association.

 

Un numar de aproximativ 10.000 de camioane tranziteaza in fiecare zi Canalul Manecii in perioadele de varf ale cererii de dinainte de Craciun.