Ministerul Agriculturii prelungeste termenele pentru Programul Tomata 2020

Termenele pentru Programul Tomata 2020 vor fi prelungite pana la 1 iulie pentru valorificarea productiei minime si 15 iulie pentru depunerea documentelor justificative care sa ateste acest lucru, a anuntat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, intr-o postare pe o retea de socializare.

Scris de Agro Food, Vineri, 12 Iunie 2020

"In urma discutiilor cu fermierii, am luat decizia de a prelungi termenele pentru Programul Tomata 2020! Noile termene in Programul Tomata 2020 vor fi 1 iulie pentru valorificarea productiei minime de tomate, iar 15 iulie este ultima zi in care producatorii mai pot depune la Directiile Agricole Judetene documente justificative care sa ateste valorificarea productiei de tomate obtinute din spatiile protejate, precum si copia Registrului de evidenta a tratamentelor cu produse de protectie a plantelor, completat la zi si avizat de oficiul fitosanitar judetean. Ascultam vocea fermierilor romani!", a postat ministrul Agriculturii pe reteaua de socializare.

 

Producatorii de legume care fac parte din Uniunea Salvam Taranul Roman au solicitat zilele trecute Guvernului prelungirea programului "Tomata" pana la data de 15 iulie, argumentand ca in acest an cultivatorii s-au confruntat cu conditii dificile, respectiv inghet tarziu de primavara, temperaturi scazute in mai si la inceputul lunii iunie iar cantitatea de tomate ce trebuie valorificata a crescut.

 

Fermierii mai argumenteaza ca in anul 2020 fata de anii anteriori a crescut cu 50% cantitatea de tomate ce trebuie valorificata de catre producatorii inscrisi in program, fiind necesara comercializarea a minimum 3 kilograme de tomate pe metru patrat, insa termenul de valorificare a ramas tot 15 iunie.

 

Programul "Tomata" are alocata o suma de aproximativ 40 de milioane de euro in 2020.

 

Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate pentru anul 2020 este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.