Protectia vitei de vie cu pachetul Zorvec™ Zelavin® Bria

Conform prognozelor meteo emise de catre Administratia Nationala de Meteorologie si Hidrologie din Romania, ne confruntam cu doua perioade cu precipitatii local insemnate cantitativ si anume, prima a fost in intervalul 19-20 mai, iar urmatoarea va fi intre 24-29 mai.

Scris de Daniela Carolina Cristescu, Joi, 21 Mai 2020

Temperatura aerului va fi apropiata de media multianuala, respectiv temperaturi maxime intre 20-26 °C si minime de 10-12°C. Plecand de la aceste informatii ce privesc factorul climatic, observam ca acest val de instabilitate atmosferica se suprapune pe cea mai importanta perioada de formare si dezvoltare a vitei de vie, BBCH 61-inceputul infloritului, atunci cand sensibilitatea organelor vegetative ale butucilor este foarte sensibila.

Pentru producerea infectiei primare sunt necesare: 10°C temperatura minima a aerului masurata dimineata, 10 mm de ploaie cazuta in ultimele 24-48 de ore si 10 cm lungimea lastarului. Atunci cand „Regula de 30” este indeplinita, oosporii au capacitatea de germinare, emitand zoospori responsabili de producerea infectiilor primare.

In perioada de incubatie intalnim si primele semne de pe aparatul vegetativ, ca urmare a descompunerii tesuturilor foliare, luand aspect pe partea superioara a frunzei de „pete undelemnii”.

La sfarsitul perioadei de incubatie (temperatura de 24°C duce la o perioada de incubatie de doar 4 zile) daca timp de 4 ore nocturne avem umiditatea relativa a aerului peste 92%, iar temperatura medie depaseste 13°C, pe dosul „petelor undelemnii” apare puful micelian albicios sub forma de conidii cu conidiofori. Ciuperca fiind policiclica, in cursul anilor ploiosi, poate produce intre 50-60 de infectii secundare.

AC9B0BD8-CAD0-4EF2-8BD8-6B414C0221FD

Pentru combaterea manei vitei de vie, produsa de catre ciuperca Plasmopara viticola, va recomandam cel mai nou si eficient fungicid, Zorvec™ Zelavin®. Acesta are efecte multiple asupra ciclului de viata al agentului patogen (actiune preventiva, curativa, eradicanta si antisporulanta), avand o eficacitate sporita de lunga durata. De asemenea, acesta protejeaza frunzele tratate pe masura ce cresc si se dezvolta, inclusiv frunzele nou formate.

Zorvec™ Zelavin® este absorbit rapid in interiorul stratului ceros epicuticular al plantei, in mai putin de o ora de la aplicare, oferind o rezistenta mai mare la spalare. Pentru acest motiv, chiar si in situatia in care apar precipitatii imediat dupa aplicarea produsului Zorvec™ Zelavin®, nu este necesara repetarea tratamentului.

IMG_3665

Zorvec™ Zelavin® Bria este o combinatie in co-pack de Oxathiapiprolin si Folpet, cu o activitate biologica remarcabila impotriva patogenilor, cu o excelenta activitate translaminara si sistemica acropetala. Oxathiapiprolin apartine clasei chimice Piperidinil Triazol Izoxazoline si este prima substanta activa, din aceasta grupa noua, care combina actiunea biochimica si genetica, pentru a controla ciclul de viata al agentilor patogeni.

Recomandam administrarea Zorvec™ Zelavin® Bria preventiv, in bloc de 2 aplicari consecutive, efectuate la interval de 10 zile, primul tratament la inceputul infloritului (BBCH 61), urmat de al 2-lea tratament la sfarsitul infloritului (BBCH 69).

Avantaje:

- noul standard in combaterea eficienta a manei vitei de vie

- protectie de lunga durata, inclusiv protectia lastarilor noi

- control fiabil, chiar si in conditii de mediu dificile, exclude repetarea tratamentului in caz de ploaie

- rezistenta la spalare

- aplicat preventiv - 2 aplicari succesive la interval de 10 zile

- timp de pauza, 14 zile

- management de incredere al rezistentei, performanta produsului este pastrata petermen lung

- protejeaza calitatile strugurilor si vinului, fara sa influenteze procesele de maturare sau fermentare.

(de Ing. Alfred Stefan, KAM Specialty Crops Corteva Agriscience)